Diferenta dintre controlul de pe R.A.T.B. si cel de pe Braicar

Asa cum tot fac de doua saptamani incoace, intentionez sa ma duc si azi la sediul Grawe sa mai invat cate ceva, mai ales ca azi urma sa am primele doua intalniri. Recunosc ca eram foarte curios de cum o sa decurga astea doua si mai ales ce parere o sa imi fac eu dupa. Va mai spun ca azi e vineri, 21 noiembrie.

Plec. Verific daca am castile si capatul de bilet de R.A.T.B. necompostat inca... bun... sunt. Cred ca trebuie sa spun de ce nu am abonament. In primul rand, nu am abonament pentru ca nu merg decat 2 statii cu autobuzul, ca stau pe bulevardul Chisinau si nu am ce face decat sa iau 101, 330 sau 335 pana la statia de metrou Titan. Al doilea motiv e ca... nu stiu... am avut o luna si nu am avut ce face cu el. Tot doua statii mergeam zi de zi si nu se merita.

Urc in 335, parca. Controlul! Scot biletul sa-l compostez... nu intra, frate! Ii fac eu acolo ce-i fac si intra. Trag de rahatu' ala... si uite ca vine si o "militianca". Scot o casca... na... ca si cum nu i-am auzit pana acum si ii arat duduiei biletu'. Se duce mai departe la altu' , un ditamai om de vre-o douazeci si ceva de ani, as zice cam 25, care inca nu facuse nicio miscare. Se duce asta (controloarea) la el, ii cere biletu'... asta nimic... eu intre timp mi-am pus casca la loc in ureche asa ca nu auzeam ce vorbesc ei. Puii mei... Bai, fratilor... repet... era ditamai namila de om! Mai trece pe langa mine unu' de la control intr-o geaca din-asta albastra... nu mai stiu ce scria pe spate... avea vre-o 50 de ani... Era deja sur la par... ma rog. Poate ca par eu asa mirat, insa asta era prima data cand venea, efectiv, controlul la mine pe R.A.T.B. Si o sa vedeti mai incolo de unde atata uimire. Practic, acest control, era format dintr-una de vre-o 50 de kile si asta de 50 de ani pe care daca s-ar fi suparat namila si i-ar fi dat o palma, sigur l-ar fi imprastiat dracu' pe jos.

Ii cere astuia un act de identitate, banuiesc, ca vad ca scoate de-a gata fara niciun repros - buletinul. Cand am vazut, am ramas masca. Mi-am zis in gand ca asta e varza, frate. Ca si avea pe el o geaca din-aia cu blanita pe inauntru si cu guleras tot de blanita. Puii mei. Bun... Ideea e ca asta a dat buletinul aleia fara nici un fel de comentariu desi daca ar fi vrut ar fi putut sa nu schiteze niciun gest (doar ce-aveau sa-i faca astia?), sa coboare din autobuz si sa plece/fuga sau sa ii bata pe astia cap in cap. Ultima varianta e mai braileana asa... Ei bine, nu! El a inmanat pur si simplu buletinul. Apoi cobor din autobuz, ma duc la metrou si ma tot gandeam la faza asta. Pe cine crezi ca vad pe peron langa mine? Pe tipul asta. Nu stiu cand l-au legitimat asa repede dar era pe peron, langa mine.

Terminand cu acest caz o sa va spun ca restul zilei a decurs cam asa: intalnire alaturi de Diana, team leader-ul meu (team-leader-ita mea) cu Dobre Florin din care am invatat cate ceva dar la care am stat nu mai putin de doua ore si si jumatate, in conditiile in care o intalnire normala dureaza cam 40 de minute. Din acest motiv, Aline, nu am reusit sa ajung la Timpuri Noi. Imi cer scuze inca o data! Nu se mai intampla. Apropo, Alin s-a suparat doar pe moment, cel putin asa mi-a zis el. Continuam...

Drumul inapoi spre casa. Ies de la metrou (Titan, desigur) si urc in 330 de data asta si raman la usa la care am urcat. Se ridica de pe scaun o femeie care ne cere... chestiile. Iar, frate? Nu vazusem controlul in Bucuresti de la inceputului anului universitar. Imi bag castile in buzunar ca, fiind langa usa, ma gandeam sa astept sa-mi faca morala, iar cand o opri autobuzul, in statie, o iau la fuga (ca la Braila, nu? Simplu). Mai era un controlor cu un aparat din-ala de zici ca era casa de marcat care verifica abonamentele (ca in Bucale asa e: abonamente elecronice). Il studiez putin dupa care zic eu ca era "lasabil" in urma. Penibil, scot tot biletul de dimineata. Penibil pentru ca aia s-a uitat la mine tot timpul de cand urcasem in autobuz si pana in momentul in care a inceput sa controleze. Imi zice ca nu e perforat acum si ii spun ca am alergat dupa autobuz, nu am avut timp sa-mi iau altul, bla bla bla. Din nou penibil, stiu. Ne spune sa ne legitimam, dupa care tipa de langa mine, cam de treizeci de ani, mai slabuta asa, isi scoate buletinul. Mai era cineva acolo dar nu am fost atent ce le-a zis celorlalti. Ne zice sa coboram la prima statie care se cam apropia de-acum. Cand am auzit ca trebuie sa coboram, nu mai puteam bucurie. Ne dam jos toti, eu primul ca eram la usa si o iau la mers mai departe, in stanga, directia de mers a autobuzului. Nu fug. Doar merg. Si controloarea ghici ce face? Se transforma intr-o mega-controloare de otel care ma ridica la 2 metri inaltime si da cu mine de pamant si... Nu! O aud, in schimb, in spate: "Fiti amabil!". Aproape ca ma pufnise rasu'. Mi-am spus in gand: "Ce <Fiti amabil!>? Prost as fi!". Mai merg cam 50 de metri sa vad daca fuge cineva dupa mine... nimeni! Dupa 100 de metri iar ma uit... nimeni! La 200 de metri ma uit iar... nimeni! Ma tot uitam pentru ca mi se parea prea simplu. A, da... am ajuns acasa, in fata usii... nimeni!

Ideea e urmatoarea: "De ce, puii mei, se tot sperie bucurestenii de control?" Voi stiti cum este controlul in Braila? Sau, ma rog... Nu stiu cum mai este acum. Dar voi stiti cum era cand eram la liceu? Si toata Braila stie asta. In primul rand... se intampla mai ales pe tramvai de la liceul sportiv (L.P.S.) si pana la Bariera. Intre astea doua statii este Dispeceratul (acolo unde ne duc pe toti astia... fraudulosii). Controlul era alcatuit din vre-o 3-4 panarame si vre-o 2 "panarami", sa le zic asa. Astia urcau in tramvai. Ei bine... in afara de astia, se mai puneau la fiecare usa a tramvaiului cate 1-2 jandarmi ca nu cumva sa fuga nimeni din el. Nimeni nu avea cum sa scape. Plus ca panaramele si "panaramii" puneau parsiv, imediat mainile pe compostoare cand urcau a.i. sa nu mai composteze nimeni. Si repet: toata operatiunea asta se intampla intre statii! Exact cum il vedeai pe Robin Hood, in codru, facand ambuscada, cand jefuia trasurile bogatilor. Gandeste-te ca te indrepti spre munca si esti in intarziere. Ei bine... astia te mai intarzie inca 5-10 minute. Si toata operatiunea asta s-a initiat de cand se urcau, la fel ca in Bucuresti, doua tipe cu doi "urangutani". Pai cand incepeau astia patru sa controleze, se auzea: "Controlul!" si iti dai seama ca se golea jumatate de tramvai. Asta este controlul pe Braicar.

Probabil bucurestenilor le este rusine ca nu cumva sa ii vada cineva cunoscut in autobuz si sa spuna mai departe despre ei: "L-am vazut pe Cutarescu azi in autobuz si a fugit de control. Uaaau...". Eu alt motiv nu gasesc.

Cam atat am avut de spus. Sper sa nu vada cineva de la R.A.T.B. acest articol si sa ia masuri ca dupa aceea s-ar putea sa fie vai si amar de capul meu.

Noroc!

Pretuieste-i pe cei dragi!

A-ti pasa de cineva e lucru mare. Trebuie sa faci anumite sacrificii pentru acea persoana, sa ii arati ca inseamna mult pentru tine si ea, desigur, la randul ei ar trebui sa raspunda cu cel putin aceiasi moneda. Sigur ca aici sunt mult mai multi factori care intervin, insa as dori sa ma rezum doar la acele persoane pe care nu ai cum sa nu le iubesti, indeosebi membri ai familiei.

A iubi pe cineva e un lucru si mai mare. La acest capitol nu mai trebuie sa faci anumite lucruri pentru acea persoana, nu vrei sa ii arati ca o iubesti. Lucrurile acestea vin din sinea ta, iti sunt deja imprimate in legile reflexelor tale, in instinct. Pur si simplu simti iubire pentru acel cineva si de aici rezulta toate celelalte fapte.

Probabil ca as fi mustrat acum de cateva persoane daca as face teorie despre cum e cu sentimentele fata de cei pe care ii vezi de mai multe ori pe saptamana sau zi si care, petrecand cu ei atat de mult timp, ajung sa te influenteze in mai multe moduri. Moduri, moduri... Pai sa vedem... Pot fi de la felul in care mergi pe strada pana la felul in care vorbesti si gandesti. Si... uite ca pe aici pe undeva am vrut sa ajung cu toate astea: la felul in care te pot ciopli pentru totdeauna. Despre modul in care te poate schimba o persoana care iti place atat de mult, dar foarte mult, si nu ma refer doar la obiceiul ei de a manca, rosti cuvintele sau mai stiu eu ce alte gesturi, ca ai fi naiv, ci la tot ceea ce a facut acea persoana in viata sa de cand a fost copil si pana la varsta batranetii: cum se descurca in copilarie cu toate problemele care i-au aparut, cum si-a ridicat casa in tinerete, cum si-a gasit fata care i-a placut, felul in care si-a crescut copiii si, la batranete, felul in care si-a crescut nepotii, i-a educat si, fara sa stie, i-a indrumat pe un alt drum al judecatii fata de cel normal. Un idol!

Persoanele care ajung sa iti schimbe caracterul nu le vei uita niciodata. Poti sa zici orice ai spune! Daca te-au schimbat in rau le vei injura mai mereu in viata, insa persoanele care te-au schimbat numai in bine, care te-au pretuit mereu, ti-au aratat cum este sa faci mai bine, de ce sa faci asa si nu cum credeai tu ca ar trebui, ei bine, acest gen de persoane le vei tine minte pana si dupa moartea acesteia. Inevitabil va veni acest moment, inevitabil vei pierde pe cineva drag in cel mai nepotrivit moment al vietii tale. Si, te rog sa ma crezi ca, poate cel mai urat lucru, este sa pierzi pe cineva careia ai fi vrut sa ii arati ca tot ceea ce te-a invatat a fost numai de bine, ca toate sfaturile sale ti-au folosit in viata. Ai fi vrut sa ii arati ca ai reusit, ca ai gasit fata si slujba pe care le iubesti, pur si simplu ai fi vrut sa vada ca ai luat numai decizii bune si sa ii spui periodic cat de bine iti merge tie datorita ei. Adauga la asta o distanta imensa intre voi, care nu va permite sa va vedeti cat de des ati vrea si un job de rahat de care trebuie sa te tii si care iti mananca timp, timp pe care l-ai putea folosi la... cred ca stii la ce si deja totul devine insuportabil.

Se spune ca atunci cand pierzi pe cineva foarte drag pierzi si o parte din tine, ca odata ce pleaca simti ca ai vrea sa dai timpul inapoi, simti ca ai vrea sa ceri inca o ora in care sa-i mai vorbesti de una de alta. De la concluzii pana la bla-bla-uri. Nu ar conta. Ei bine, in acest moment, eu unul, nu simt ca am pierdut o asemenea parte ci simt ca va ramane mereu in sufletul pentru cat timp voi... nu trai ci judeca (indiferent daca as face-o cu creierul neuronal sau cu sufletul invizibil muritorilor, undeva la inaltime).

Toata lumea iti spune in astfel de momente sa fii tare, sa te tii pe picioarele tale, insa nu ai cum. E imposibil. Chiar daca pe 5 octombrie s-ar fi facut exact 8 ani de cand nu ai mai plans absolut deloc pentru absolut nimeni (unora li se pare aproape incredibil), de cand atunci, la fel ca si acum, ai pierdut pe cineva; chiar daca ai zice ca foarte greu ar putea cineva sau ceva sa iti mai smulga o picatura de apa pura din glandele lacrimale, nu ai cum sa rezisti. E ca si cum ai incerca sa prinzi pe Pamant un meteorit care vine direct spre tine. Pur si simplu nu poti sa duci asa ceva in spate, nu poti sa absorbi atata energie care vine cu o masa incredibila si o forta cinetica de dincolo de capacitatea noastra de intelegere. Ma rog...

Acum... fiecare cu sentimentele sale si cu ceea ce crede... Poate ca pe alocuri sunt fraze fara sens, cuvinte care pot parea imature sau necontrolate, insa de multe ori ceea ce faci sub influenta unor simtiri puternice nu poate fi la fel bine asezat ca atunci cand o faci la rece. Toate randurile astea le-am scris in mai putin de 10 minute si nu cred ca as avea ce sa-mi reprosez. Pur si simplu nu imi pasa. Nimeni nu poate judeca pe cineva dupa cum gandeste atunci cand sufera.

Urasc sa spun asta din propria-mi experienta insa pretuieste-l pe cel la care tii. Caci persoana ta se defineste in functie de cat de multe persoane iubesti si care te iubesc la randul lor. Punct!

In memoria bunicului meu,
Burlacu Mitica (09.09.1933 - 07.09.2008).

Intro

Salut!

Ma cheama Daniel, Rusu. Sunt nascut in Braila, pe data de 17.12.1986. Ai mei spun ca la ora 6 dimineata. Ce-o fi fost si cu mine la ora aia? Probabil eram nerabdator sa vad zapada pentru ca in momentele alea mama s-a gandit sa priveasca pe geam si a vazut cum incepuse sa cada prima ninsoare din acea iarna. Am facut clasele primare si gimnaziul la scoala generala nr. 27, numita apoi, pe cand eram eu prin clasa a 6 parca, "Aurel Vlaicu". Asadar, am luat examenul de capacitate cu 8,06 in scoala generala nr. 27 "Aurel Vlaicu". Apoi am terminat grupul scolar "Mihail Sebastian" (imediat cu generatia urmatoare avea sa se numeasca "Liceu teoretic" - in fine). Examenul de bacalaureat cu emotii: 7,72.
Acum sunt in Bucuresti la facultatea de Finante-Banci, Universitatea "Spiru Haret", anul 3, zi. Locuiesc cu Ana, in Militari, fata care nu-mi mai da inapoi inima de mai bine de un an. Deocamdata muncesc in Cora, part-time, ca lucrator comercial, pe un salariu minim (450 RON). Nu e mare lucru dar macar ma mai imbrac si eu odata pe luna, nu? Oricum mai mult de-atat nu stiu pe unde as putea gasi part-time. In fine. Acum caut spre mai bine.
Gata cu atitudinea de C.V.. Acum... Inainte de toate, sunt o persoana putin imatura si nu numai eu cred asta. In afara de faptul ca de curand am mai terminat o data N.F.S. Underground 2 si am inceput iarasi N.F.S. Most Wanted in paralel cu Counter-Strike Condition Zero Deleted Scenes, mai si sar de cateva ori pe saptamana peste cursuri si seminarii, iau decizii la limita cronologica, imi plac desenele animate, etc, etc. Singura persoana care se ocupa sa indrepte oarecum personalitatea asta este, desigur, Ana asa cum a mai peticit ea pana acum de cateva ori.
Nu mi-am facut acest blog ca sa fac trafic, nu sunt p!z|)/\ deci n-o sa gasiti aici pornaraie cum fac unii. Nu am facut acest blog zicand: "Gata! Acum am si io blog, ce plm!". Mai spunea cineva ca "toti rahatii care nici macar nu au habar de ce inseamna internet au inceput sa-si faca bloguri" si ca "transforma blogging-ul in Hi5". Sincer, nu am urmarit prea mult blogurile. Ma rog... Va fi "jurnalul" meu public pentru ca in ultima vreme chiar simt nevoia sa-mi expun parerile nu doar sa le gandesc.
Cam atat deocamdata. Va salut cu cel mai al dreacu' respect!